József Vágó – arhitectul unei modernități vizionare Conf.univ.dr. Ramona Novicov

Există arhitecți ale căror opere le admirăm în albume și există arhitecți în ale căror opere trăim, învățăm și lucrăm. József Vágó face parte, pentru studenții Universității din Oradea, din această a doua categorie.

József Vágó (1877–1947) este una dintre personalitățile importante ale arhitecturii central-europene de la începutul secolului XX, reprezentant al Secessionului de orientare geometrică și promotor al unei viziuni moderne asupra spațiului construit.

Format în atmosfera efervescentă a modernității europene, Vágó a înțeles arhitectura nu doar ca artă a construirii, ci și ca artă a organizării vieții. În creația sa, geometria, proporțiile, ritmul volumelor, lumina, materialele și detaliile decorative participă la realizarea unui întreg coerent.

În spiritul Secessionului vienez, arhitectul se îndepărtează de repertoriul istoricist al secolului al XIX-lea și explorează un limbaj plastic bazat pe simplificare geometrică, expresivitate volumetrică și integrarea artelor decorative în arhitectură.

La Oradea, cea mai amplă și mai complexă realizare a sa este ansamblul fostei Școli de Jandarmi (1911–1913), nucleul istoric al actualului campus universitar.

Conceput ca un ansamblu pavilionar, acesta reprezintă o realizare remarcabilă de arhitectură și urbanism modern timpuriu. Clădirile sunt organizate într-o compoziție unitară, în care volumele construite, spațiile libere, traseele de circulație și vegetația alcătuiesc un ambient coerent.

Modernitatea proiectului nu constă numai în expresia stilistică, ci mai ales în concepția de ansamblu. Vágó depășește ideea clădirii izolate și propune un organism arhitectural în care fiecare pavilion își are funcțiunea și individualitatea, participând totodată la unitatea întregului.

Deși destinat inițial unei instituții militare, complexul se distinge printr-o surprinzătoare deschidere către natură și către calitatea spațiului cotidian. Rigoarea compoziției geometrice este echilibrată de libertatea spațiilor verzi, iar monumentalitatea este înlocuită de o arhitectură la scară umană.

Astăzi, pavilioanele istorice coexistă cu intervențiile contemporane ale campusului, inclusiv noua clădire a Rectoratului și Aula Magna. Acestea aparțin unei alte etape de dezvoltare, dar prezența lor în același teritoriu face din campus un loc privilegiat pentru înțelegerea relației dintre patrimoniu și arhitectura contemporană.

Ansamblul istoric este clasat ca monument de importanță națională, mărturie a valorii sale arhitecturale și culturale.

În campus a fost inițiat și un discret spațiu memorial dedicat fraților arhitecți József și László Vágó. O coloană, fragmente de parapet și alte elemente arhitecturale recuperate reintroduc în viața universitară memoria materială a Secessionului orădean.

Acest mic ansamblu omagial ne amintește că patrimoniul nu înseamnă doar clădiri păstrate, ci și fragmente, urme și semne prin care trecutul continuă să participe la viața prezentului.

Pentru studenții arhitecți, campusul Universității din Oradea este, așadar, mai mult decât locul în care se desfășoară cursurile. Este un laborator viu de istorie a arhitecturii, un spațiu în care pot fi studiate direct relațiile dintre funcțiune și formă, dintre clădire și ambient, dintre tradiție și modernitate.

A învăța să privești acest ansamblu înseamnă a descoperi că arhitectura nu începe și nu se termină la limitele unei clădiri. Ea continuă în spațiul dintre clădiri, în traseele pe care le parcurgem, în lumina care modelează volumele și în felul în care un loc devine parte din memoria noastră.

Înainte de a studia arhitectura în cărți, avem privilegiul de a o întâlni în fiecare zi. Trebuie doar să învățăm să o vedem.