În 1976, în cadrul Institutului Pedagogic din Oradea funcționau secţii de subingineri. Cursurile de zi au durat până în anul 1986, iar cursurile serale până în anul 1993. În perioada 1976-1989 numele Institutului Pedagogic s-a schimbat succesiv în Institutul de Studii Superioare şi apoi în Institutul de Subingineri Oradea.
            După revoluţia din 1989, învăţământul superior românesc a revenit la tradiţia românească corelată cu sistemul occidental. Astfel, în anul 1990, prin H.G. nr. 460/02.05.1990, se înfiinţează Universitatea Tehnică din Oradea, în cadrul căreia a fost înfiinţată Facultatea de Protecția Mediului, printre ale cărei specializări funcționau începând cu anul 1993 Cadastru – profil Geodezie, precum și Inginerie Sanitară și Protectia Mediului – profilul Construcții, , aşa cum rezultă din OM nr. 4685 / 07.04.1993. Înfiinţarea specializării Cadastru – profil Geodezie - este anterioară H.G.R. nr. 569 / 1995, privind programul procesului de evaluare academică (aprobat în şedinţa C.N.E.A.A. din data de 09.10.1995).
            Prin înfiinţatea specializărilor „Arhitectură” (1994) şi „Construcţii Civile, Industriale şi Agricole”(2003), pe lângă cele 2 existente – Cadastru şi Inginerie Sanitară şi Protecţia Mediului, crearea Facultăţii de Arhitectură şi Construcţii în 2002 a devenit iminentă .  Facultatea de Arhitectură și Construcţii, înfiinţată prin H.G. 410/mai 2002, prin desprindere de Facultatea de Protecţia Mediului , şi-a început activitatea în anul universitar 2002 – 2003, in cadrul ei funcționând în profilul Constructii specializarile Ingineria Sanitara si Protectia Mediului – acreditata din 2002 si Constructii civile Industriale si Agricole – autorizata provizoriu – 2003
            Începând cu anul universitar 2003-2004, Facultatea de Arhitectură şi Construcţii cuprindea specializările Cadastru, Arhitectură, Inginerie Sanitară şi Protecţia Mediului şi Construcţii Civile Industriale şi Agricole, toate la  forma de învăţământ “zi”. Această iniţiativã decurgea din alinierea învăţământului superior românesc la cel european şi mondial. Pornind de la necesitatea modernizării învăţământului românesc şi luând în considerare experienţa din alte ţări, în cadrul  Facultaţii de Arhitectură şi Construcţii, încă de la înfiinţare funcţiona catedra de Cadastru, devenită ulterior Departamentul de Cadastru  și Arhitectură (2011) - organizatoare a specializării din domeniul Ingineriei geodezice:  Măsurători Terestre și Cadastru -  care cuprinde un număr crescând de cadre didactice tinere şi competente. Membrii departamentului colaborează strâns cu membrii altor departamente,  din facultate și din universitate, și totodată cu cadre didactice ale universităților de prestigiu din țară.
            Începând cu anul universitar 2005-2006, în baza acordului de la Bologna, se face trecerea către un învăţământ structurat pe trei nivele (licenţă, masterat şi doctorat), programul de studii din domeniul Ingineriei geodezice, Măsurători Terestre și Cadastru având o durată a ciclului de învăţământ de 4 ani (8 semestre). Amănuntele care prezintă acest program de studii se prezintă amănunţit în capitolul 3 al acestui raport de autoevaluare.
            Facultatea de Arhitectură și Construcții, redenumită în 2015 ca Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, este o facultate cu 4 programe de studii înrudite, cu mare cerere pe piaţa muncii. Având în vedere că în zonă numărul investitorilor este în continuă creştere, că se elaborează un număr foarte mare de proiecte, care atrag fonduri U.E., totodată, având in vedere specificitatea domeniilor de pregătire, în concordanţă cu nevoile social-economice ale zonei de vest, în special, prin baza materială disponibilă, prin numărul cadrelor didactice existente, precum şi prin numărul de studenţi care au optat pentru aceste programe de pregătire; existenţa acestor programe de studiu reprezintă opţiuni viabile şi de perspectivă ale tinerilor absolvenţi de liceu.
In prezent, in cadrul facultatii este un program de master acreditat pe domeniul Inginerie civilă și Instalații cu durata de 2 ani numit ”Constructii Inteligente si Sustenabile” 
 
 
Domenii şi programe de studii
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ formează specialişti, prin programe de studii acreditate pentru cele două cicluri de învăţământ superior, licenţă și masterat, în următoarele domenii:
  • Studii universitare de licenţă:
  • Inginerie Civilă / CONSTRUCȚII CIVILE, INDUSTRIALE ȘI AGRICOLE și INGINERIE SANITARĂ ȘI PROTECȚIA MEDIULUI, forma de învățământ cu frecvență (IF);
  • Inginerie Geodezică / MĂSURăTORI TERESTRE ȘI CADASTRU, forma de învățământ cu frecvență (IF);
  • Arhitectură / ARHITECTURĂ, forma de învățământ cu frecvență (IF).
 
  • Studii universitare de masterat:
Inginerie Civilă și Instalații / CONSTRUCȚII  INTELIGENTE ȘI SUSTENABILE